H&M pentru covorul rosu

Detaliile minutioase, tesaturile sofisticate si structurile elaborate, tratate cu nonsalanta sunt doar cateva din ingredientele rafinate ale noii colectii H&M Conscious Exclusive 2016. Anul acesta echipa de design H&M s-a inspirat din arhivele de moda ale Musee des Arts Decoratifs, iar lansarea sa coincide cu debutul expozitiei Fashion Forward- 300 years of Fashion. Intreaga colectie reflecta ideea de eleganta picturala si sofisticare contemporana. Alura artsy este sustinuta mai ales de imprimeurile creative inspirate de picturile lui Botticelli dar si de sensibilitatea aparte a texturilor fluide, a insertiilor din dantela si a tonurilor pudrate. Iar imaginea campaniei, Julia Restoin Roitfeld, intregeste cadrul conturat de echipa de creatie H&M.

In caz ca nu stiai deja, colectia H&M Conscious Exclusive este linia de red carpet a brand-ului suedez si poate cea mai creativa dintre capsulele sale, realizata 100% din materiale sustenabile. Printre acestea regasim matasea ecologica, canepa, amestecurile de in reciplat si Tencel, dar si elemente inovatoare precum margele si cristale din sticla reciclata si Denimite, un material confectionat din denim uzat reciclat, utilizat in premiera de H&M in lumea modei.

Sezonul acesta colectia include in premiera si trei rochii de mireasa, ce par sa sfideze conventiile luxului, surprinzand mai ales prin farmecul discret. Si trebuie sa recunoastem ca o rochie de mireasa consciuos ar putea fi un adevarat statement!

Piesele vor fi disponibile incepand cu 7 aprilie in magazinele H&M selectionate si online. In galeria foto de mai jos poti vedea toate piesele colectiei.